Inchide

Modernizare de milioane

CFR SA a încheiat şase contracte pentru modernizarea a două sectoare de cale ferată şi patru gări, cu o valoare totală de 479 de milioane de euro. Primul contract, semnat pentru modernizarea liniei de frontieră Curtici-Arad are o valoare de 248 milioane euro, urmând ca proiectul să fie finalizat în doi ani de zile. Cel de-al doilea contract vizează modernizarea tronsonului Sighişoara-Aţel (Sibiu) în lungime de 23,3 kilometri şi a fost semnat pentru 208 milioane de euro. Termenul de execuţie al lucrărilor este de trei ani, la care se adaugă o garanţie de doi ani de la terminarea acestora. Sumele nu conţin TVA-ul. Sursa de finanţare pentru cele două contracte este asigurată de Comisia Europeană (85%) şi de la bugetul de stat (15%).
Totodată, au fost semnate contracte pentru modernizarea a patru staţii feroviare: în Zalău, Botoşani, Bistriţa şi Râmnicu Vâlcea. Pentru acestea finanţarea este asigurată 69,25% de Comisia Europeană şi 30,75% de la bugetul de stat.
La mijlocul lunii ianuarie, Guvernul a decis anularea datoriilor CFR către bugetul de stat prin conversia în acţiuni a creanţelor, acţiuni preluate de Ministerul Transporturilor. Datoriile însumau 4,5 miliarde de lei, adică peste un miliard de euro.

Lasa un comentariu

Parteneri footer
Radio Reteaua Regionala Publicatii
Romania Actualitati Romania Regional Politica Romaneasca
Antena Satelor Bucuresti FM Editura Casa Radio
Romania Cultural Radio Cluj
Romania Muzical Radio Constanta Agentie de presa
Romania International Radio Craiova Rador
Radio 3 Net "Florian Pitis" Radio Iasi
Romania Junior Radio Timisoara Concerte si Evenimente
Radio Chisinau Radio Targu Mures Orchestre si Coruri
Parteneri
UZP-CS--AOR-CS--Semn de carte--EuroHandbal--Prisma Online--Anunturi