Inchide
Sunteti la categoria: Administratie

Lucrări edilitare

Primăria comunei Zăvoi a început demersurile pe lângă S.C. Enel Energie Banat S.A., pentru obţinerea autorizaţiilor de extindere a reţelei electrice de joasă tensiune în localitatea Voislova, astfel încât să fie asigurată posibilitatea deţinătorilor de case şi locuinţe sezoniere (sălaşe)...

Consiliu la final

Pe repede înainte s-au votat o serie de proiecte de hotărâre în plenul şedinţei Consiliului Local reşiţean, membrii acestui for întrunindu-se pentru ultima oară în acest mandat. S-a dorit crearea unui cadru festiv, aşa ca de final, prin invitarea tuturor primarilor care s-au aflat la cârma...

Drumuri agricole

Administraţia comunei Slatina Timiş a semnat contractul pentru proiectul ,,Reabilitarea şi extinderea unui drum agricol pe raza localităţii Slatina-Timiş”, pe Măsura 125, cu finanţare prin APDRP. Durata de realizare a lucrării este de 23 de luni, investiţia ridicându-se la 1.113.566 de euro. Variantele...

Hotărâri ale Consiliului

Lipsa reţelelor de utilităţi publice, în zonele aflate în vecinătatea DJ 683, a condus la adoptarea de către Consiliul Local al comunei Zăvoi a unei hotărârii, prin care a fost aprobată extinderea reţelelor publice de alimentare cu apă din localităţile componente ale comunei Zăvoi, fiind...

Şedinţă de Consiliu

Consiliul local al municipiului Reșita se va întruni în ședință ordinară de lucru astăzi de la ora 14 în sala situată la parterul clădirii. Consilierii reșițeni vor trebui să ia decizii în privința suspendării parteneriatului cu firma organizatoare de cursuri de calificare în meseria...

Învestire subprefect

Ceremonia de învestire a noului subprefect de Caraş-Severin, Ioan Anton Paulescu s-a desfăşurat marţi la Reşiţa. Acesta a fost numit cu caracter temporar, iar până la numirea noului prefect va răspunde de buna funcţionare a intituţiei Prefecturii, având toate competenţele în acest sens,...

Noul subprefect

În prezenţa ministrului delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre,mâine, de la ora 9.00, în Sala de conferinţe din clãdirea administraţiei publice din Reşiţa, va avea loc învestirea în funcţie a noului subprefect de Caraş-Severin, Ioan Anton Paulescu. Numirea a fost fãcutã printr-o...

Fără audienţe

Primăria Municipiului Lugoj şi-a suspendat, de astăzi,  luni, 14 mai 2012, audienţele cu publicul. Motivaţia autorităţilor locale din Lugoj este dată de volumul mare de muncă din această perioadă, în care atenţia administraţiei este concentrată pe organizarea alegerilor locale. Un alt...

Lidia în modernizare

Municipalitatea timişoreană şi-a anunţat intenţia de a moderniza parcul „Lidia” din zona păduricei de la Giroc. Documentaţia de avizare propune lucrări de: demolare a garajelor de pe strada Uranus şi amenajarea a 80 de locuri de parcări ecologice, modernizarea aleilor şi retrasarea lor,...

Spre Schengen

Ministrul de Interne, Ioan Rus a declarat duminică, la Alba Iulia, că România și-a indeplinit obligaţiile  “din punct de vedere tehnic” pentru aderarea la Spaţiul Schengen, iar faptul că ţara nu face parte “din club” produce pierderi economice şi sociale, informează...

CAS diminuat

Guvernul intenţionează ca, anul viitor, să reducă nivelul contribuţiilor de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale la angajator, păstrând în acelaşi timp cota unică de impozitare de 16% pentru societăţile comerciale, a declarat premierul Victor Ponta duminică, în emisiunea “Dupa...

Delia Iliasă la Bruxelles

Prezent în capitala Belgiei la Bruxelles cu prilejul desfăşurării Campionatului european de gimnastică artistică, jurnalistul Doru Dinu Glăvan a avut ocazia să participe şi la alte activităţi conexe. Astfel, a vizitat clădirea Parlamentului Europei, locul unde sunt luate decizii importante...

Schimbări la prefecturi

Executivul a adoptat în şedinţa de Guvern din 8 mai 2012 o serie de hotărări de Guvern privind încetarea exercitării, cu caracter temporar sau definitiv, a unor funcţii publice de prefect sau subprefect, precum şi numiri, cu caracter temporar, în aceste funcţii publice. Pentru judeţele din...

Obiective în municipiu

O comisie de specialitate formată din reprezentanţi ai primăriei Reşiţa au verificat astăzi, 11 mai,  stadiul lucrărilor la investiţiile aflate în derulare. Două dintre acestea au fost finalizate în ultimele săptămâni. Este vorba despre două toalete publice, cea din Centrul Civic şi...

Plombare străzi

Primăria Lugoj a început lucrările de plombare a străzilor din municipiu, în planul de refacere fiind incluse majoritatea arterelor secundare cu probleme. Va fi refăcută suprafaţa asfaltică pe străzile Buziaşului, Simion Bărnuţiu, Memorandumului, Timişorii, 1 Decembrie 1918, Carpaţi, Coposu...

Consilierii în şedinţă

În sala de şedinţe a primăriei municipiului Caransebeş va avea loc astăzi de la ora 13.00, prima şedinţă extraordinară de lucru pe luna mai. Consilierii locali vor lua în discuţie o nouă rectificare bugetară, dar şi aprobarea ghidului solicitantului privind regimul finanţelor nerambursabile...

Foişoare finalizate

Administraţia locală lugojeană a finalizat lucrările de construire a patru foişoare pentru recreere, care au fost amplasate în cartierele Stadion, Cotu Mic şi potcoava de la Unic. Foişoarele au formă octogonală, cu diagonala de 5 metri, fiind dotate cu câte patru mese şi tot atâtea scaune....

Marş la Chişinău

Peste 5 000 de persoane sunt așteptate duminică la Chișinău la un marș care va marca împlinirea a 200 de ani de la prima pierdere a Basarabiei, prin semnarea Tratatului de la București pe 16 mai 1812. “Organizatorii solicită unirea Republicii Moldova cu România ca măsură reparatorie...

Cu acelaşi CNP

Doi băieţi născuţi în acelaşi oraş şi în aceeaşi zi au primit ca “bonus” şi un CNP identic! Între timp, unul dintre copii a ajuns în Timişoara şi altul în Arad. Cei doi băieţi s-au născut pe trei mai 2005, în Timişoara. Au fost înregistraţi la câteva zile diferenţă,...

Locuri de afișaj

La Moldova Nouă au fost stabilite locațiile destinate afișajului electoral. Este vorba despre 17 astfel de puncte, împărțite între cartierele orașului și satele aparținătoare. Astfel, în Moldova Nouă vor exista 6 locuri unde vor putea fi expuse materiale cu caracter electoral, respectiv...

Evaluare și așteptare

Extensia acordului încheiat cu Banca Mondială pentru derularea unor investiții prin programul de Infrastructură Municipală al Agenției Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale va expira la sfârșitul acestei luni. Cu toate acestea la nivel național există zeci de lucrări în...

Aleea spre eternitate

Primăria unei localităţi din judeţul Mehedinţi, a cheltuit aproximativ 20.000 de euro ca să paveze o uliţă de 400 de metri, care se opreşte într-un cimitir. Instituţia administrativă locală din localitatea mehedinţeană se justifică spunând că a cheltuit această sumă de bani pentru...

Sens giratoriu nou

Administraţia locală lugojeană a început lucrările la noul sens giratoriu, ce va fi amplasat la intersecţia străzilor Coloman Walisch, Bucegi, I.L. Caragiale şi Gh. Doja. Construcţia noului sens giratoriu se va întinde pe durata a două săptămâni, perioadă în care traficul a fost restricţionat...

Oficial francez la Tm

Ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin, efectuează zilele acestea o vizită de lucru la Timişoara. Cu prilejul prezenţei sale oficiale în municipiul de pe Bega acesta va avea întrevederi cu Mircea Băcală, Prefectul judeţului Timiş, Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului...

Rectificare bugetară

Bugetul local al Lugojului va suferi o nouă rectificare, propusă spre analiză în ultima şedinţă din acest mandat a Consiliului Municipal, ce va avea loc astăzi de la ora 14.00. Aleşii lugojenilor vor împărţi suma de 583.000 de lei, spre mai multe capitole de cheltuieli. Vor fi alocaţi bani...

Puncte termice

În municipiul Resita au fost receptionate miercuri doua puncte termice de cartier cu o putere instalată de 0,7 MegaWaţi, respectiv aproape 3,5 Megawaţi, situate unul pe strada Romanilor lânga scoala generala 2, iar celalalt în microraionul 4, pe strada Marghitas. Cele doua puncte termice fac parte...

9 Mai Ziua Europei

Tripla semnificaţie istorică a zilei de 9 mai, Ziua independenţei de stat a Romaniei, sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial şi Ziua Europei, a constituit subiectul supus dezbaterii astăzi la emisiunea “Care-i problema?”. Ascultătorii care au intervenit au amintit de principalul...

Ziua Independenţei

Sărbătorirea Zilei Independenţei a început la Lugoj, la ora 10.00, cu oficierea serviciului religios de către P.On. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului, la Monumentul Eroilor din cel de-al II-lea Război Mondial – Alfa şi Omega. Despre însemnătatea evenimentului a vorbit general de brigadă Mircea...

Validarea mandatarilor

Autoritatea Electorală Permanentă filiala Vesţ informează că mâine 10 mai, este ultima zi în care se mai pot inregistra mandatarii financiari ai partidelor politice, alianţelor şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi ai candidaţilor independenţi. Mandatarul...

Ultima şedinţă

Consiliul Local al Municipiului Lugoj a fost convocat pe data de 10 mai pentru ultima şedinţă ordinară a acestui mandat. Întâlnirea aleşilor lugojeni va avea loc în Sala de Consiliu a Primăriei Lugoj, de la ora 14.00. Pe agenda de lucru se află 20 puncte, între care aprobarea alocării unei...

O nouă investiţie

Consiliul Local al Municipiului Caransebeş a aprobat, la recenta şedinţă de lucru realizarea unei noi investiţii în parcul de agrement Teiuş. Astfel va fi realizat studiul de fezabilitate pentru proiectul „Rampă de acces din strada Crişan în parcul Teiuş, şi amenajarea de parcări”, cu...

Parcări subterane la Tm

Consiliul Local Timişoara a aprobat, proiectul care prevede construirea a cinci parcări subterane în zona centrală a oraşului. Pentru realizarea acestora, se va încheia un contract de asociere în participaţiune între Administraţia Domeniului Public şi două societăţi, din Braşov respectiv...

Reglementare CRS

Comunitatea Românilor din Serbia este oficial condusă de Ştefan Mihailov, în urma deciziei Agenţiei pentru Registrele Economice ale Serbiei. În fruntea acestui organism s-a aflat, timp de 18 ani, Ion Cizmaş. Noua conducere numără patru vicepreşedinţi: Marin Gaşpăr din Vârşeţ, Dorel Cebzan...

A doua instruire

Cea de-a doua instruire în vederea organizării şi desfăşurării alegerilor locale în Caraş-Severin, are loc astăzi de la ora 13, la Palatul Cultural din Reşiţa. Alături de cei 154 de preşedinţi şi locţiitori ai celor 77 de birouri electorale, vor participa Preşedintele Biroului Electoral...

Primari suspendaţi

Prefectura Caraş-Severin a emis două ordine prin care se suspendă de drept mandatul de primar pentru Iancu Simion Simi –Oţelu Roşu şi Ghiţă Valentin – comuna Socol. Suspendările durează până la încetarea măsurii de arestare preventivă a celor doi primari – am fost informaţi din...

Canisite în parcuri

Primăria Lugoj va amenaja, în două din parcurile oraşului, spaţii speciale de recreere pentru câini. Fiecare din cele două spaţii va avea o suprafaţă de 300 mp, o inscripţie cu destinaţia, o groapă cu nisip şi va fi închisă cu gard de protecţie. Dotările vor cuprinde şi coşuri speciale...

Mersul alegerilor

Pentru buna desfăşurare a alegerilor, până cel târziu în 10 mai , primăriile trebuie să emită dispoziţiile pentru stabilirea locurilor speciale pentru afişajul electoral – am fost informaţi din partea Biroului de presă al Prefecturii Caraş-Severin. Totodată, în urma iniţierii procedurii...

S-a renunţat la orgolii

După ani de tergiversări, chioşcul de lângă parcul Drăgălina al municipiului Caransebeş, va fi ridicat, în vederea încadrării zonei în esteticul edilitar al urbei. Pentru funcţionarea chioşcului alimentar, proprietarul a primit, în urmă cu 10 ani, autorizaţie din partea primăriei pe...

Verificări în teren

La solicitarea primarului municipiului Reşiţa Mihai Stepanescu, o comisie formată din reprezentanţi ai Serviciului de Investiţii si Achizitii Publice din cadrul primăriei, proiectantul şi executantul ce desfasoară lucrări de modernizare în oraş s-au deplasat pe teren la  doua obiective vizate....

Străzi verificate

Primăria Lugoj pregăteşte recepţia primelor două loturi de străzi asfaltate în acest an în municipiu, însă recepţia nu va fi făcută până când o comisie nu va verifica modul cum au fost executate lucrările şi calitatea acestora. Fiecare lot de străzi va avea o încheiată o anexă privind...

Liste la alegeri

Candidaturile pentru alegerile locale din 10 iunie au fost centralizate de Biroul Electoral Judeţean Caraş-Severin. Listele vor fi definitivate după rezolvarea contestaţiilor Biroul Electoral Caraş-Severin a centralizat astăzi candidaturile depuse în judeţ pentru funcţiile de consilier local,...

S-a găsit soluţia

Consiliul Local al municipiului Caransebeş a aprobat la recenta şedinţă de lucru, radierea dreptului de administrare operativă directă, înscris în favoarea complexului CFR Caransebeş, asupra bazei sportive fostă CFR. Stadionul, denumit de administraţie „municipal”, din zona de agrement...

CRS vs CNR

Noua conducere a Comunităţii Românilor din Serbia s-a aflat recent în vizită la Uzdin. Întrunirea a avut loc în Sala Tineretului Muzical din localitatea din Banatul Sârbesc, având un caracter electoral înaintea alegerilor din Serbia din 6 mai. S-a pledat pentru înlăturarea dezbinărilor şi...

Transport de agrement

Având în vedere faptul că pe raza municipiului Reşiţa se află zone turistice şi de agrement, în cadrul şedinţei ordinare susţinute zilele trecute de Consiliul Local al municipiului Reşiţa, a fost propus şi aprobat proiectul de hotărâre care prevede permanentizarea efectuării unui transport...

Frunzăverde candidează

Sorin Frunzăverde, membru al Partidului Naţional Liberal, şi-a depus astăzi candidatura la şefia Consiliului Judeţean Caraş-Severin, fiind susţinut de Uniunea Social Liberală. Frunzăverde a fost însoţit de reprezentanţii organizaţiilor judeţene ale PNL, PSD şi PC, respectiv Marcel Vela,...

La…păşunat

Primăria localităţii Cornereva a autorizat organizarea unui miting care a avut loc ieri şi la care au luat parte aproximativ 40 de cetăţeni. Localnicii şi-au manifestat nemulţumirea faţă de decizia de concesionare a păşunilor, cărora însă nu le-a fost interzisă utilizarea acestora în...

Consilierii în şedinţă

Consilierii locali din municipiul Caransebeş au aprobat astăzi în unanimitate toate cele 20 de proiecte de hotărâre, în cadrul şedinţei de lucru de azi, la finalul căreia consilierii locali membrii USL în majoritate s-au bucurat de trecerea moţiunii de cenzură. De pe ordinea de zi au atras...

Şedinţă ordinară

Întruniţi în şedinţă ordinară consilierii locali din municipiul Reşiţa au propus astăzi spre discuţie, 30 de puncte cuprinse pe ordinea de zi. Cele mai importante proiecte dezbătute şi aprobate, în mare măsură au fost cele de hotărâre privind aprobarea mai multor propuneri iniţiate...

Consiliul Judeţean

19 proiecte de hotărâre a cuprins ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, care a avut loc vineri, 27 aprilie. Din cei 31 de consilieri, au absentat 5. Au fost aprobate, printre altele, conturile de execuţie bugetară ale judeţului, Consiliului Judeţean şi...

Urgenţă cu miros urât

Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a instituit, joi, situaţie de urgenţă din cauza gunoaielor depozitate ilegal după închiderea gropilor de deşeuri, astfel că autorităţile riscă amenzi între 50.000 şi 100.000 de euro pe zi de la UE. Deponeul ecologic de la Ghizela, care a...

13 proiecte la vot

Consiliul Local al municipiului Lugoj s-a întrunit astăzi, joi, 26 aprilie, în penultima şedinţă a acestui mandat, ordinara lunii aprilie. Aleşii locali au avut spre analiză opt proiecte de hotărâre pe convocarea iniţială, însă ordinea de zi a fost suplimentată cu alte cinci proiecte printr-un...

Colegiu prefectural

Colegiul prefectural reunit joi, 26 aprilie în şedinţă lunară de lucru, a întrunit alături de noul prefect al judeţului, Ioan Sabo şi de subprefectul Nicolae Verindeanu, directorii societăţilor publice deconcentrate, o parte din primarii localităţilor din judeţul Caraş-Severin şi membrii...

Agrement pe Timiş

Lugojenii de toate vârstele vor putea naviga pe râul Timiş cu ambarcaţiuni de agrement, pe toată perioada  verii. Proiectul este iniţiat de Primăria Lugoj în colaborare cu o firmă privată. Societatea care gestionează proiectul se ocupă de tot ce înseamnă accesul pe apă şi ambarcaţiunile...

Penultima şedinţă

Sala de şedinţe a Primăriei Lugoj va găzdui astăzi, joi, 26 aprilie 2012, de la orele 14.00, şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Lugoj, aferentă lunii aprilie. Printre cele mai importante proiecte de hotărâri de pe ordinea de zi se află aprobarea vânzării unor terenuri...

Şedinţă timişeană

Sala Multifuncţională a Palatului Administrativ din Timişoara va găzdui de la ora 10, o nouă şedinţă în plen a Consilierilor locali ai judeţului Timiş. Constantin ostaficiuc, preşedintele forului judeţean a propus spre dezbatere aproape 20 de proiecte de hotărâre. Dintre acestea reţin...

Şedinţă dialog social

Şedinţa Comisiei Judeţene de Dialog Social s-a desfăşurat astăzi, 25 aprilie, în Sala de Şedinţe a Palatului Administrativ din Reşiţa. În afară de subiectul privind eficienţa Programelor Naţionale de sănătate derulate de Ministerul Sănătăţii, toate celelalte puncte au fost dezbătute...

Finanţe şi mediu

Încasările la bugetul general consolidat la nivelul judeţului Caraş-Severin în primul trimestru al anului 2012 au fost de peste 128 de milioane de lei, în scădere cu peste 11 milioane faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ...

Investiţie în patrimoniu

Administraţia din Caransebeş şi-a exprimat dreptul de preempţiune pentru clădirea de pe str. Mihai Viteazul, în care funcţionează, în prezent, filiala locală a Băncii Comerciale Române, fosta Bancă a Graniţei, imobil care datează, potrivit istoricilor, încă din anul 1810. Municipalitatea...

Fără ciori

Municipalitatea din Caransebeş a declarat război ciorilor din parcurile situate în zona centrală. O echipă de alpinişti utilitari aparţinând firmei conduse de renumitul alpinist Cornel Galescu a răspuns apelului făcut de administraţia locală şi a început să distrugă cuiburile aflate la...

Rompuy la Bucureşti

Presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, efectueaza miercuri o vizita la Bucuresti, urmand sa se intalneasca cu presedintele Traian Basescu, sa sustina un discurs in plenul Parlamentului si sa aiba un dejun de lucru cu premierul Mihai-Razvan Ungureanu, anunta Agerpres. Potrivit Administratiei...

Şedinţe, şedinţe

Prefectura judeţului Caraş-Severin va organiza astăzi, de la ora 10.00, Şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Ordinea de zi va cuprinde prezentarea situaţiei încasărilor realizate la bugetul general consolidat al statului în primul trimestru...

Alegeri şi iar alegeri

Prefectul judeţului Caraş-Severin, Ioan Sabo, a susţinut astăzi o conferinţă de presă la Palatul Administrativ din Reşiţa. El a făcut precizări asupra măsurilor dispuse privind asigurarea ordinii şi siguranţei publice în perioada premergătoare şi în timpul desfăşurării alegerilor...

Mini-vacanţă de 1 mai

Guvernul a decis ca ziua de luni, 30 aprilie 2012, să fie declarată zi liberă, a anunţat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Ziua liberă va fi recuperată sâmbătă, 5 mai. Astfel, angajaţii din sectorul bugetar nu vor lucra în zilele de 28,29, 30 aprilie şi 1 mai, decizia Guvernului...

Au decis cheltuielile

Bugetul orașului Moldova Nouă a fost rectificat în această dimineață în cadrul unei ședințe de îndată. Același proiect s-a aflat și pe ordinea de zi a întâlnirii ordinare de săptămâna trecută, însă atunci consilierii locali au cerut lămuriri suplimentare cu privire la cheltuielile...

Proiecte finanţate

Consilierii locali din Caransebeş au aprobat, la recenta şedinţă de lucru, asigurarea cofinanţării de la bugetul local a proiectului „Rock-n-River”, crearea unei ambianţe de prietenie de-a lungul râului Timiş, cofinanţare solicitată în vederea pre-contractării de către Biroul Regional...

Avioane la Caransebeş

Două avioane de luptă MIG 21 RFMM, scoase din uz, vor întregi peisajul urban al Caransebeşului. În urmă cu câteva zile, hotărârea prin care Ministerul Apărării transmite cele două avioane în administrararea municipalităţii a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel că administraţia...

Adio leasing

Primaria Municipiului Timisoara a platit integral leasingul pentru cele 55 de autobuze achizitionate în anul 2005, mijloacele de transport în comun fiind de acum ale timisorenilor. Valoarea contractului a fost de aproape 10 milioane de euro. Perioada de leasing a fost de sapte ani, cu primul an de...

PNUD pe Cerna

Echipa de experţi a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare se va afla mâine, în staţiunea de pe Valea Cernei în cadrul proiectului “Dezvoltarea urbană integrată în vederea reabilitării şi modernizării destinaţilor turistice Borsec, Băile Herculane şi Sulina ca suport al activităţilor...

Proiect eligibil

Consiliul Local al municipiului Caransebeş va lua parte la proiectul Managementul comun al situaţiilor de urgenţă în zona transfrontalieră România – Republica Serbia. Proiectul a fost depus spre finanţare de Primăria municipiului Caransebeş în cadrul programului de cooperare transfrontalieră....

Grijă pentru copii

Senatul a adoptat o initiativa legislativa care prevede ca parintii care au copii minori si care doresc sa plece la munca in strainatate sa fie obilgati sa lase copii in grija unui membru al familiei extinse si sa anunte autoritatile locale inainte de a pleca din tara. Anuntul a fost facut, luni, de...

Pensiile încotro?

Guvernul asteapta motivarea deciziei Curtii Constitutionale privind contributiile la sanatate retinute din pensii, iar apoi va da un raspuns privind situatia creata, a declarat, luni, purtatorul de cuvant al Executivului, Dan Suciu, scrie Agerpres. “Raspunsul poate veni doar in cadrul motivatiei...

Fără rapoarte

Consilierii locali din Lugoj nu se înghesuie să-şi depună rapoartele de activitate pentru anul 2011, deşi Legea 215/2001 îi obligă să facă acest lucru. La ora actuală, dintre cei 19 reprezentanţi ai lugojenilor în consiliul local, doar consilierul Nicu Bădina a depus raportul de activitate,...

Masterplan pe Bega

În Sala de Consiliu a primariei Timisoara are loc luni,  23 aprilie, o masa rotunda cu tema “Economia si orasul”, ca parte componenta a Masterplanului municipiului de pe Bega. La întâlnire vor participa o parte din elaboratorii PUG-ului si ai Masterplanului Timisoarei: Serban Sturdza,...

Măsuri de siguranţă

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, va susține, astăzi, 23 aprilie, începând cu ora 09.30, la sediul M.A.I. – Sala de marmură, o videoconferinţă. Tema discuţiei o constituie analizarea stadiului măsurilor dispuse pentru punerea în aplicare a Planului General de Măsuri...

Instruire finală

La Sala Mică a Complexului hotelier Diana din staţiunea Băile Herculane s-a încheiat astăzi instruirea pe probleme de administraţie publică locală cu primarii, secretarii şi contabilii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin. Pe parcursul celor două zile ale lucrărilor...

Şedinţă de lucru

Consiliul Local al municipiului Caransebeş se întruneşte astăzi de la ora 14.00 într-o şedinţă extraordinară de lucru. Pe ordinea de zi sunt cuprinse 5 puncte, printre care atrag atenţia proiectul de hotărâre privind participarea Consiliului Local în cadrul proiectului Managementul comun...

Primari instruiţi

La Sala Polivalentă a Hotelului Diana din staţiunea Băile Herculane a început astăzi instruirea  pe probleme de administraţie publică locală cu primarii, secretarii şi contabilii unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Caraş-Severin. Agenda instruirii cuprinde un volum mare de...

Pregătire alegeri

Primăria Lugoj a demarat pregătirea alegerilor locale, stabilind noile locaţii ale secţiilor de votare. În cel de al doilea municipiu al judeţului Timiş vor fi înfiinţate 32 de secţii de votare, aici fiind incluse şi cele două din satele aparţinătoare, Tapia şi Măguri. Secţiile de votare...

Asfaltările continuă

Asfaltările străzilor din Lugoj continuă, administraţia locală anunţând că în această perioadă se află în lucru patru artere rutiere, care vor fi finalizate până la începutul lunii iunie. Astfel în lucru se află străzile Astalaş, Cernei, Cotu Mic şi Tudor Vladimirescu. Un nou lot...

Investiţii de la buget

În bugetul local al comunei cărăşene Constantin Daicoviciu au fost prinse o serie de investiţii atât în comună cât şi în satele aparţinătoare. Primarul comunei Daniel Boambeş are în plan asfaltarea de drumuri comunale în localităţile Zăgujeni, Prisaca, Maciova, Mâtnicu Mare, amenajarea...

Cu chirie la stat

Guvernul a aprobat miercuri, 18 aprilie, Programul Construcţia de locuinţe cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat destinat constituirii unui fond de locuinţe pentru închiriere, la nivel naţional, care să permită accesul tuturor persoanelor la o locuinţă care să respecte standardele...

Cotele apelor în grafic

În judeţul Timiş nu există pericol de inundaţii. Anunţul a fost făcut de directorul Administraţiei bazinale de apă Banat, Ştefan Sandu. Acesta a precizat că nici un râu din Timiş sau Caraş-Severin nu se află sub avertizare. Toate cotele râurilor şi pârâurilor din spaţiul hidrografic...

Fără rectificare

13 consilieri locali din Moldova Nouă au răspuns convocării și au participat la ședința ordinară din această dimineață. 3 aleși au lipsit, iar pentru a doua oară consecutiv, Ioan Stamatoiu nu s-a prezentat pentru a depune jurământul și a-l înlocui astfel pe colegul său de partid, Nicolae...

Curăţenie la Caransebeş

La Caransebeş s-a încheiat în aceste zile ampla acţiune de curăţenie generală şi înfrumuseţare a municipiului. Luna Curăţeniei a debutat, oficial, în 15 martie şi a durat până de Paşte, în acţiune fiind angrenaţi lucrătorii Serviciului de Administrare a Domeniului Public şi Privat...

Modernizare cartiere

Administraţia locală lugojeană va demara o nouă etapă de modernizare a cartierelor de blocuri din municipiu, unde vor fi refăcute drumurile de acces, trotuarele şi o serie de parcări. În total sunt prevăzute a fi amenajate un număr de 128 de locuri de parcare în cartierul Ţesători, 140...

Hotărâri guvernamentale

Guvernul ar putea adopta, în şedinţa de astăzi, două hotărâri pentru eliberarea din funcţie a unor prefecţi şi subprefecţi. O serie de prefecţi şi-au depus deja demisiile, pentru a putea candida la alegerile locale din 10 iunie. Tot astăzi va fi luată în discuţie  aprobarea programului...

Confiscare promulgată

Presedintele Traian Basescu a promulgaţ marti, Legea pentru modificarea si completarea Codului penal si a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, referitoare la confiscarea produselor, instrumentelor si altor bunuri aflate in legatura cu criminalitatea. Legea privind confiscarea extinsa a averilor fusese...

Blejnar schimbat

ora 18,15 Primul-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu a semnat  marti 17 aprilie 2012, decizia de revocare a domnului Sorin Blejnar din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de staţ al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Tot astăzi, Primul-ministru a semnat decizia de numire a domnului...

În ședință

Consilierii locali din Moldova Nouă au fost convocați mâine de la ora 9 în ședință ordinară. Cu această ocazie vor fi dezbătute și supuse votului 14 proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără rectificarea bugetului local, modificarea statului de personal și a celui de funcții în...

Rezidenţiatul din mai

Înscrierile pentru sesiunea extraordinară de Rezidențiat au loc de astăzi, 17 aprilie, până în 27 aprilie. Absolvenţii care candidează pe post se pot înscrie la direcțiile de sănătate publică ale judeţelor unde doresc să concureze, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii....

Grup de lucru

La Caransebeș se va constitui Grupul de Lucru Local în vederea elaborării unei strategii de incluziune a minorității rrome. Din acest grup fac parte 6 persoane printre care Antoniu Radu expert pentru problemele rromilor și Mihai Adam delegat comunitatea locală rromă. Decizia a fost luată de...

Investiții de la buget

Consiliul Local al municipiului Caransebeș a aprobat studiul de fezabilitate pentru realizarea unui izvor în zona de agrement Teiuș. valoarea alocată de la buget este de 10 mii de lei. Izvorul va fi amenajat în această vară în drumul spre Mănăstirea Teiuș cu hramul Adormirea Maicii Domnului....

Plus la imagine

România ar putea fi singura ţară pentru care Comisia Europeană nu va continua procedurile de încălcare a dreptului comunitar pentru condiţiile în care sunt crescute găinile ouătoare. Purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru sănătate a declarat pentru Radio România că, din datele...

Moţiune de cenzură

Prima moţiune de cenzură împotriva guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu ar urma să fie depusă astăzi de USL. Deşi în ultimele două săptămâni liderii USL au dat ca sigură ziua de 17 aprilie pentru depunerea moţiunii, este posibil ca aceasta să mai fie amânată, aşa cum reiese...

Iluminat arhitectural

Lucrările la iluminatul arhitectural al clădirii primăriei Lugoj se apropie de finalizare, firma timişoreană care se ocupă de proiect efectuând deja primele probe. Autorităţile locale şi-au propus să inaugureze iluminatul festiv al clădirii administraţiei în noaptea de Înviere. După finalizarea...

Primării datoare

18  primării din Caraş-Severin au probleme cu Fiscul. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş-Severin, Zlatia Cocar, a precizat că din cauza datoriilor pe care acestea le au către  furnizorii de servicii sau la bugetul statului, ar putea să se aleagă cu conturile...

Nou edificiu

Municipalitatea din Caransebeş lucrează astăzi la amplasarea unei cruci cu o înălţime de 12 metri şi o anvergură a braţelor de aproape 8 metri, pe podul de peste Timiş, podul de la gară cum este cunoscut de localnici. Crucea este din metal, şi iluminată pentru a putea fi observată atât...

Oficial preşedinte

Consilierii judeţeni din Caraş-Severin l-au desemnat pe vicepreşedintele Ionesie Ghiorghioni, preşedinte al acestui for, după ce funcţia a rămas liberă, prin plecarea lui Sorin Frunzăverde. Decizia a fost luată în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, desfăşurată astăzi,...

Delegaţii străine

Două delegaţii străine au vizitat în această săptămână Lugojul, reprezentanţii municipalităţilor din Vârşeţ – Serbia şi Radovis – Macedonia având o serie de întâlniri cu şeful administraţiei locale lugojene, Francisc Boldea. Delegaţia macedoneană, condusă de Blagoja Desovski...

Piaţa gugulanilor

Forfotă, aglomeraţie, agitaţie, locuri de parcare puţine, oameni cu plasele pline, acesta este tabloul pieţei gugulanilor de astăzi ultima zi de joi înainte de Sfintele Sărbători Pascale. Carnea de miel se vinde în piaţă cu 25 de lei kg, gugulanii cumpără mielul de 13 – 15 kg întreg,...

Şi încă o schimbare

2 proiecte de hotărâre sunt înscrise pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului judeţean Caraş-Severin ce va avea loc mâine(joi,12 aprilie). Primul se referă la încetarea de drept a calităţii de preşedinte al acestui for a lui Sorin frunzăverde, înainte de expirarea duratei normale...

S-a schimbat prefectul

Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi două hotărâri cu privire la ocuparea  funcţiei publice de prefect al judeţului Caraş-Severin. Astfel, Executivul a decis încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcţiei de prefect al judeţului Caraş-Severin de către domnul Ţunea Octavian...

Reabilitări

Mai multe obiective din Moldova Nouă vor fi reabilitate în această perioadă. Cele mai importante lucrări încep însă abia după Sărbătorile Pascale, a precizat primarul Ion Chisăliță. Este vorba despre Casa de Cultură din Moldova Nouă și Policlinica din cartierul Orașu Nou. Edilul orașului...

Audienţe oprite

Primăria Municipiului Lugoj şi-a suspendat, în perioada sărbătorilor pascale, programul de audienţe, din cauza volumului de lucru încărcat şi a problemelor ce se impun a fi rezolvate. Administraţia lugojeană îşi va relua întâlnirile cu publicul din data de 23 aprilie 2012, până atunci...

50 de ani de căsnicie

Sala de festivităţi a Primăriei Municipiului Caransebeş a găzduit astăzi de la ora 11.30 o acţiune menită să bucure sufletelor cuplurilor care au ajuns în acest an 2012, să aniverseze 50 de ani de căsătorie. Primarul municipiului Marcel Vela a înmânat, unui număr de 7 familii o diplomă...

Lugojul înfloreşte

Administraţia locală din Lugoj a achiziţionat o mie de butuci de trandafir, care vor fi sădiţi în mai multe zone ale oraşului de către angajaţii de la Sere şi Spatii Verzi. Prioritate vor avea parcurile municipiului, însă o parte vor fi folosiţi şi pentru înlocuire celor care nu au rezistat...

Întâlnire după Paști

Adunarea Generală a Uniunii Sârbilor din România, în cadrul căreia va fi modificată structura organizației, va avea loc săptămâna viitoare. Cu acest prilej vor avea loc și alegeri pentru funcțiile de conducere din organizație, a precizat actualul președinte, Slavomir Gvozdenovici. Este...

Miei de Paşte

Primăria Municipiului Caransebeș a deschis în Piaţa Gugulanilor, punctul de sacrificare miei, autorizat de Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraș-Severin.  Spaţiul îndeplineşte condiţiile de igienă conform legislației în vigoare. Taxa pentru crescători...

Zone înfrumuseţate

Consilierii locali din municipiul Caransebeş au aprobat acordarea unui sprijin financiar Episcopiei Caransebeşului, în vederea amenajării spaţiilor verzi ce înconjoară cele două catedrale din municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Cei 50 de mii de lei vor fi necesari în vederea amenajării spaţiilor...

Structuri noi

Consilierii locali din municipiul Caransebeş au aprobat noua Organigramă şi Statul de Funcţii al Serviciului de Administrare a Domeniului Public şi Privat. Schimbarea vine pentru a îmbunătăţi serviciul bazat pe o mai bună responsabilitate pentru munca efectuată. Astfel serviciul se împarte...

Maidanezi capturaţi

Acţiunea de prindere a câinilor fără stăpân, demarată în urmă cu două săptămâni în Lugoj, a strâns de pe străzile oraşului aproximativ 120 de maidanezi. Aceştia au fost vaccinaţi, deparazitaţi şi plasaţi şi în noul adăpost construit suplimentar. Angajaţii serviciului de ecarisaj...

Alegeri UZP

În Sala “Ştefan cel Mare” a Cercului Militar din Bucureşti s-a desfăşurat şedinţa Comitetului Director al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Cu acest prilej, au fost discutate probleme din activitatea de început de an, fiind prezentat şi raportul acţiunilor pe anul...

La 20 de ani

Consiliul Judeţean Timiş a aniversat luni, 9 aprilie, 20 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, actuala administraţie a avut o întâlnire cu prefectul judeţului, preşedinţii, vicepreşedinţii şi consilierii judeţeni din perioada 1992 – 2012. Singurul consilier ales de la înfiinţare...

Drumul cătunelor

Pentru locuitorii cătunelor din componenţa comunei Cornereva, împrăştiate în Munţii Cernei, una dintre principalele probleme o reprezintă căile de acces, mai ales în sezonul de iarnă marea majoritate a acestor cătune rămânând izolate de restul lumii. Recent, însă, a fost aprobat proiectul...

Energie pe Belareca

Forţa apelor râului Belareca, pe raza comunei Cornereva, va fi transformată în energie electrică printr-un proiect care prevede construirea în zonă a 6 microhidrocentrale. Proiectul este finanţat din fonduri europene şui a fost iniţiat de o firmă din Timişoara, care a realizat toate măsurătorile...

Audienţe periodice

Reşiţenii ale căror drepturi au fost încălcate de instituţiile administraţiei publice s-au putut adresa Avocatului Poporului, luni, 9 aprilie. Biroul Teritorial Timişoara a organizat pentru prima dată audienţe gratuite la Reşiţa.  Până la orele prânzului doar şase persoane au trecut...

Şcoală europeană

Primăria oraşului Anina derulează în prezent proiectele “O şcoală europeană – lucrări de intervenţie la Şcoala cu clasele 1-8 nr 1″, în valoare de peste 270 de mii de lei şi “O şcoală europeană – lucrări de intervenţie la Şcoala cu clasele 1-8 nr 2″,...

Din nou curăţenie

La sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă, 7 aprilie, va avea loc etapa a doua a ”Curăţeniei de primăvară”, organizată de Primăria Lugoj împreună cu societatea ”Salprest”. Acţiunea se va desfăşura în jumătatea municipiului Lugoj situată pe malul drept al râului Timiş. Colectarea...

Investiţii timişene

Primăria municipiului Timişoara a demarat săptămâna aceasta, un proiect transfrontalier, prin care Piaţa de Gros din Timişoara va fi extinsă şi conectată electronic cu Piaţa de Gros din Szeged, Ungaria. În spatele pieţei timişene va fi construită o hală nouă, în care îşi vor putea...

Miei de Paşte

Primăria Municipiului Caransebeș a deschis în Piaţa Gugulanilor, punctul de sacrificare tineret ovin şi caprin, autorizat din punct de vedere sanitar-veterinar de Direcția Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin. Punctul de sacrificare va fi deschis până în...

Atacate în contencios

Mai multe hotărâri ale Consiliilor Locale din Băile Herculane şi Oţelu Roşu sunt atacate de prefect în contencios administrativ, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă chiar prefectul de Caraş-Severin, Octavian Ţunea. Conform legii, toate hotărârile de consilii judeţene şi...
Parteneri footer
Radio Reteaua Regionala Publicatii
Romania Actualitati Romania Regional Politica Romaneasca
Antena Satelor Bucuresti FM Editura Casa Radio
Romania Cultural Radio Cluj
Romania Muzical Radio Constanta Agentie de presa
Romania International Radio Craiova Rador
Radio 3 Net "Florian Pitis" Radio Iasi
Romania Junior Radio Timisoara Concerte si Evenimente
Radio Chisinau Radio Targu Mures Orchestre si Coruri
Parteneri
UZP-CS--AOR-CS--Semn de carte--EuroHandbal--Prisma Online--Anunturi