Inchide
Sunteti la categoria: Incendii

Incendiu la autogară

Pompierii din Drobeta-Turnu Severin s-au autosesizat în momentul în care au văzut că din autogara din municipiu iese fum. La faţa locului s-au deplasat patru autospeciale cu apă şi spumă, iar mai multe persoane au fost evacuate. Zona a fost izolată, iar pompierii susţin că nu exista posibilitatea...

Pompierii sfătuiesc

Având în vedere faptul că, potrivit tradiţiei, numeroşi cetăţeni aleg să sărbătorească ziua de 1 Mai în mijlocul naturii, la iarbă verde, utilizând surse de foc în spaţii deschise în timpul desfăşurării diverselor activităţi recreative, Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă...

Acţiuni ISU CS

Atelierul de lucru „Paza bună trece primejdia rea”, organizat astăzi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin, a cuprins aspecte importante din punct de vedere al securităţii la incendiu ce trebuie luate în considerare atunci când este proiectată...

Atelier de lucru

Atelierul de lucru intitulat „Paza bună trece primejdia rea”, având ca temă principală prevenirea şi combaterea incendiilor, va fi organizat astăzi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin. Lucrările atelierului, la care sunt invitaţi să participe...

Muniţie neexplodată

7 proiectile explosive au fost găsite ieri în zona Stavila, din municipiul Reşiţa, la un fost depozit de fier. Pentru îndepărtarea acestora în siguranţă a intervenit echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” a Judeţului Caraş-Severin. Întreaga cantitate...

Fooooooc!

Două incendii au avut loc ieri în municipiul Reşiţa, într-un interval de o oră. Primul a izbucnit în bucătăria unui apartament situat într-un bloc de pe Bulevardul Republicii, iar cel de-al doilea în camera de zi a unui apartament de pe strada Zimbrului. În primul caz focul a pornit de la...

Noapte liniştită

Prin personalul de specialitate, în ajunul Sfintei nopţi a Învierii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Semenic” al judeţului Caraş-Severin, a desfăşurat 23 de activităţi de prevenţie la unităţile de cult punând accentul pe asigurarea măsurilor de apărare împotriva...

Incendiu fatal

O femeie din municipiul Arad a fost găsită carbonizată în locuinţa sa. Incendiul a izbucnit în această dimineaţă la parterul unui bloc de pe strada Abrud. “După lichidarea incendiului care se manifesta violent, în sufrageria apartamentului a fost găsită moartă, carbonizată, o femeie...

Pompieri la datorie

Reprezentanţii ISU vor fi la datorie şi în noaptea de Înviere. Autospeciale de intervenţie vor fi amplasate atât în municipiul Reşiţa, în zona cinematografului „Dacia” şi a Protopopiatului, cât şi în zona centrală din municipiul Caransebeş. De asemenea, pentru desfăşurarea fără...

Dezastru evitat

O conductă de la combinatul chimic Solventul din Timişoara a luat foc. Muncitorii au tăiat ilegal mai multe conducte prin care era transferat combustibilul spre rezervoare. Incendiul a izbucnit din cauza flăcării autogenului pe care l-au folosit. Focul a fost stins înainte ca flăcările să atingă...

Cadavrul din pod

O persoană fără adapost a murit, în noaptea de duminică spre luni, 2 aprilie într-un incendiu care a distrus o clădire de patrimoniu din Timişoara, aflată în curs de renovare. Pompierii au intervenit cu şapte autospeciale pentru a stinge incendiul care cuprinsese acoperişul clădirii cu două...

Proiectilul din ogradă

Echipa de pirotehnişti a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi a fost solicitată astăzi să intervină pentru ridicarea unui element de muniţie identificat în gospodăria unui cetăţean din comuna Poroina Mare. Purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinţi, Ramona Nistor, a declarat...

Foc la brazi

Aproape 50 de hectare de pădure de pin şi fag au ars, în noaptea de miercuri spre joi, într-un incendiu produs pe raza comunei hunedorene Sântămăria Orlea, lângă Haţeg, peste 100 de oameni fiind mobilizaţi pentru stingerea flăcărilor. Incendiul a cuprins coronamentul copacilor de pe Vârful...

Arde gunoiul

Un puternic incendiu s-a declanşat la groapa de gunoi a oraşului Lugoj, mai multe echipaje de pompieri fiind nevoiţi să intervină la stingerea focului. Intervenţia a fost dificilă, deoarece focul s-a extins cu repeziciune din cauza vântului, gradul de dificultate fiind sporit şi de fumul gros....

Incendii în CS

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al Judeţului Caraş-Severin a fost sesizat, în ultimele 24 de ore, cu privire la izbucnirea a 28 de incendii de vegetaţie, ce s-au manifestat pe o suprafaţă totală de peste 90 de hectare de teren. În unele situaţii focul lăsat nesupravegheat...

38 în 24 de ore

38 de arderi necontrolate de vegetaţie uscată s-au înregistrat în ultimele 24 de ore, pe teritoriul judeţului Caraş-Severin. La zece dintre acestea au intervenit doar forţe ale Serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţi, restul intervenţiilor fiind asigurate de către...

Focare de incendii

Conducerea administraţiei publice a comunei Iablaniţa se confruntă în această perioadă cu numeroase focare de incendii de vegetaţie uscată, prin care localnicii încearcă să cureţe terenurile agricole. După cum ne-a precizat primarul Victor Terteleacă, aceste incendii au provocat pagube...

Arde, ajutor!

Prefectul judeţului Arad, Călin Bibarţ a convocat astăzi membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a numărului mare al incendiilor de vegetaţie. De vineri, 16 martie, până astăzi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a intervenit la 110 incendii de vegetaţie...

Arderi necontrolate

În ultimele trei zile, focul a pus stăpânire şi pe judeţul Mehedinţi. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” a intervenit, în zona de competenţă, la 54 de incendii, 40 dintre acestea fiind arderi necontrolate la vegetaţia uscată de pe raza a 32 de localităţi mehedinţene....

Ardeeee!!!

88 de arderi de vegetaţie uscată au fost înregistrate în ultimele 3 zile în judeţul Caraş-Severin, pentru stingerea acestora intervenind reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al Judeţului Caraş-Severin. Au fost afectate aproape 670 hectare de teren şi au...

Incendii

Un incendiu a izbucnit în această dimineaţă la un imobil de pe strada Muntele Mic, din municipiul Caransebeş. Pentru stingerea acestuia au intervenit pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al Judeţului Caraş-Severin. Conform primelor cercetări,...

Arderi necontrolate

În ultimele două zile, pe teritoriul judeţului Caraş-Severin au fost semnalate şase arderi necontrolate la vegetaţie uscată. Pompierii militari cărăşeni au fost solicitaţi să intervenă pentru stingerea focurilor aprinse pe raza localităţilor Băuţar, Iaz, Prilipeţ, Petroşniţa, Reşiţa...

Intoxicat cu monoxid

Un bărbat de 63 de ani din Arad a ajuns, în această dimineaţă, la spital, în stare gravă, după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon în urma unui incendiu care a izbucnit în casa în care stătea cu chirie. Vecinii au sunat la 112 după ce au văzut fumul dens care ieşea din acoperiş. Bărbatul...

Activităţi instructive

Cele mai multe incendii izbucnite în unităţile spitaliceşti pornesc de obicei de la instalaţiile electrice suprasolicitate sau de la sursele de aprindere lăsate nesupravegheate. Pentru a preveni astfel de situaţii, reprezentanţii unităţilor medicale din judeţul Mehedinţi au fost instruiţi...

Incendii

Mai multe locuinţe din Oraviţa au fost în pericol să ardă din cauza unor incendii izbucnite la coşuri de fum. Un incendiu a izbucnit la coşul de evacuare a fumului de la un bloc de locuinţe situat pe strada Zona Gării şi exista riscul de extindere la apartamentele oamenilor. Un alt foc a izbucnit...

Incendii

Un incendiu a izbucnit în această dimineaţă la un chioşc din zona Parcului Teiuş din municipiul Caransebeş. Conform primelor cercetări, incendiul a izbucnit de la un foc aprins probabil de o persoană fără adăpost pentru a se încălzi, ne-a informat corespondentul nostru Vali Popovici. Nu...

Oi arse de vii

Aproape o sută de oi au ars de vii azi-noapte, într-un sat de lângă Timişoara, după ce stâna în care erau adăpostite a luat foc. După izbucnirea incendiului, oamenii care locuiau la marginea satului Giulvăz i-au alertat pe proprietarii stânei. Două echipaje de pompieri au reuşit cu greu...

ISU informează

În perioada sezonului rece, coşurile de fum necurăţate sau defecte constituie  una din principalele cauze de producere a incendiilor. Pompierii militari din judeţul Caraş-Severin au fost solicitaţi ieri să intervină pentru stingerea a trei incendii izbucnite la canalele de evacuare a gazelor...

Lumânarea piromană

Un apel făcut prin serviciul unic de urgenţă 112 a anunţat în seara de miercuri, 25 ianuarie izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul III al unui bloc de locuinţe din municipiul Drobeta Turnu Severin. A fost alertat imediat Detaşamentul de pompieri din municipiu, care s-a...

Incendiu la Obreja

Un incendiu a izbucnit noaptea trecută la anexa unei case din localitatea Obreja. Focul s-a aprins la o afumătoare şi exista riscul ca acesta să se extindă, atât la corpul principal şi celelalte anexe ale proprietarului, cât şi la casa învecinată. Pentru stingerea acestuia au intervenit două...

Bilanţ ISU-CS

Bilanţ ISU-CS
Comitetul Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă “Semenic” Caraş-Severin s-a întrunit marţi, 17 ianuarie într-o şedinţă extraordinară la Palatul Administrativ din Reşiţa. În cadrul acestei întruniri a fost prezentată analiza situaţiilor de urgenţă care au avut loc...

Incendiu în HD

Incendiu în HD
Noaptea trecută poliţiştii hunedoreni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui incendiu la o casă situată pe strada Cuza Vodă din municipiul Petroşani. O femeie în vârstă de 20 de ani şi concubinul acesteia, în vârstă de 30 de ani, care se aflau în locuinţă, au suferit arsuri...

Foc în pod

Foc în pod
Un bărbat din Văliug este cercetat pentru tentativă de distrugere, după ce a aprins focul în podul unui imobil din localitate. Bărbatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi pe fondul unor neînţelegeri cu o altă persoană cu privire la locuinţa proprietate comună, s-a urcat în podul...

Bombă la Reşiţa

Bombă la Reşiţa
O bombă de aruncător, de calibrul 120 mm a fost descoperită la Reşiţa. Muniţia a fost găsită de nişte muncitori în urma unor lucrări de săpături executate pe strada Peleaga din municipiu. Bomba a fost ridicată de echipa pirotehnică a Detaşamentului de Pompieri Reşiţa. De la începutul...

Incendii, în 2012

Incendii, în 2012
4 intervenţii la incendii, trei la locuinţe particulare şi una la un autoturism – este bilanţul activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic al judeţului Caraş-Severin, în primele zile ale anului 2012. Incendiile la casele particulare s-au produs în Reşiţa, Surducu...

Panică şi fum

Panică şi fum
Incendiul care a izbucnit, duminică, la un hotel de patru stele din staţiunea Predeal, de unde toţi turiştii şi personalul hotelului au fost evacuaţi, a fost lichidat de pompieri după o intervenţie care a durat o oră şi jumătate. „Din fericire nu au fost victime, fiind înregistrate doar...

Pericol de explozie

Pericol de explozie
Peste 100 de locatari ai unui bloc din Drobeta Turnu Severin au fost evacuaţi din locuinţe, în noaptea de marţi spre miercuri, din cauza unei scurgeri de gaz metan la un apartament de la parter. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Ramona Nistor, a declarat,...

Pompierii avertizează

Pompierii avertizează
Pentru ca vacanţa şi sărbătorile de iarnă să nu fie umbrite de tragedii, pompierii recomandă respectarea câtorva reguli elementare. În primul rând, în bradul de Crăciun nu este permisă aprinderea de lumânări sau artificii, iar înainte de a monta instalaţia electrică cu beculeţe, important...

Incendiu la Filarmonică

Incendiu la Filarmonică
La Filarmonica Banatul din Timişoara a avut loc un incendiu, joi seara, care a urmat unei explozii ce s-a produs imediat după terminarea concertului de colinde. Nimeni nu a fost rănit, dar vestiarul artiştilor a ars în întregime. Angajaţii filarmonicii, care se mai aflau în sediu, au alertat...

Incendiu la maternitate

Incendiu la maternitate
Un incendiu a izbucnit în seara de vineri, 9 decembrie la subsolul Maternităţii din municipiul Drobeta Turnu Severin, trei paciente de la secţia de Terapie Intensivă fiind evacuate întrucât riscau să se intoxice cu fum. Medicul de gardă, Olga Cernica a precizat pentru Mediafax că în subsolul...

Frigărui afumate

Frigărui afumate
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin atrag atenţia cetăţenilor să nu folosească afumători improvizate. Pentru siguranţa locuinţei, afumătorile trebuie să fie construite din cărămidă şi materiale incombustibile şi amplasate...

Incendiu, din nou

Incendiu, din nou
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC al judeţului Caraş-Severin trebuie să stabilească astăzi cauzele unui nou incendiu. Noaptea Sfântului Nicolae s-a dovedit a fi una plină de ghinion pentru o femeie de 78 de ani din Oraviţa. Acoperişul casei în...

Incendiul a fost lichidat

Incendiul a fost lichidat
Incendiul izbucnit în Masivul Domogled a fost stins. 80 de pompieri militari, de la Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Mehedinţi şi Caraş-Severin, şi aproximativ 20 de lucrători silvici de la Ocolul Silvic Mehadia au acţionat în cursul zilei de astăzi, pentru localizarea...

Incendiu în Domogled

Incendiu în Domogled
Un incendiu izbucnit luni în Parcul Național Domogled – Valea Cernei a cuprins peste trei sute de hectare de litieră, iar focul s-a extins până la pădurea din zonă. Peste 50 de pompieri din judeţul Caraş-Severin, împreună cu cei din judeţul Mehedinţi şi cu rangerii din Parcul Naţional...

Arderi necontrolate

Arderi necontrolate
Peste 90 de arderi necontrolate s-au înregistrat în judeţul Caraş-Severin în această lună. Au ars peste 800 sute de hectare de vegetaţie uscată, lăstăriş şi mărăciniş, ne-a informat plutonierul major Sorin Mezin, subofiţer în Compartimentul Informare şi Relaţii Publice din cadrul...

Foc la Ciclova Română

Foc la Ciclova Română
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin au intervenit marţi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă particulară, în localitatea Ciclova-Română. Conform primelor cercetări, cauza probabilă de aprindere o constituie...

Casă în flăcări

Casă în flăcări
Un incendiu a izbucnit ieri la o casă particulară din localitatea Brebu Nou, judeţul Caraş-Severin. Focul a pornit de la un coş de fum deteriorat, pentru stingerea acestuia intervenind atât pompierii militari de la Detaşamentul Reşiţa cât şi lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii...

Ţigări anti-incendiu

Ţigări anti-incendiu
Doar două zile au mai rămas până când toate ţigările vândute în Europa vor trebui să fie ţigări care au o “capacitate redusă de incendiere”. Este vorba de ţigarete care se sting automat când sunt lăsate nesupravegheate. Date din statele membre care acoperă perioada din 2003 până...

Arderi necontrolate

Arderi necontrolate
Peste 90 de arderi necontrolate s-au înregistrat în judeţul Caraş-Severin în această lună. Au ars peste 800 sute de hectare de vegetaţie uscată, lăstăriş şi mărăciniş, ne-a informat plutonierul major Sorin Mezin, subofiţer în Compartimentul Informare şi Relaţii Publice din cadrul...

În flăcări

În flăcări
Trei incendii de vegetaţie au izbucnit în această seară pe raza judeţului Caraş-Severin. Unul dintre ele s-a produs în apropiere de Oraviţa, lângă DN 57. Au fost afectate două hectare de teren cultivat cu porumb, de pe care a fost strânsă recolta. Se pare că proprietarul a incendiat resturile,...

Incendiu mortal

Incendiu mortal
Pompierii militari de la Garda de Intervenţie Bozovici au fost solicitaţi, sâmbătă, 5 noiembrie, să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă particulară în comuna cărăşeană. La scurt timp după sosirea echipelor de intervenţie, în imobil a explodat o butelie cu GPL,...

Război cu focul

Război cu focul
Echipele de intervenţie au reuşit să oprească extinderea incendiilor izbucnite în zona Transalpina, care au afectat peste 60 de hectare de pădure şi vegetaţie. La operaţiuni participă zeci de pompieri, militari, jandarmi şi salvamontişti din judeţele Sibiu şi Alba. Din cauza accesului...

Foc la Bozovici

Foc la Bozovici
Un puternic incendiu a izbucnit sâmbătă seara, la o casă din Bozovici, pentru stingerea căruia au intervenit pompierii din localitate. Din cauza secetei din ultima perioadă, totul este foarte uscat în zonă, iar casa s-a aprins cu repeziciune, ne-a informat corespondentul nostru Vali Popovici....

Incendii CS

Incendii CS
Pompierii militari din Caraş-Severin au intervenit miercuri pentru stingerea mai multor arderi necontrolate la vegetaţie uscată şi deşeuri, cât şi pentru lichidare unui incendiu. Arderi necontrolate au avut loc la Reşiţa, în cartierul Doman, unde un foc aprins la vegetaţie uscată şi lăsat...

Casă în flăcări

Casă în flăcări
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin au intervenit noaptea de miercuri pe joi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă particulară din localitatea Caraşova. Incendiul s-a manifestat la o parte din acoperişul casei şi la...

Explozie fatală

Explozie fatală
Un bărbat şi-a pierdut viaţa aseară, la Recaş, după ce instalaţia de încălzire a explodat şi anexa în care se afla aceasta a fost distrusă. Victima avea 48 de ani şi locuia în casa din Recaş de câteva luni, în chirie la cumnatul său. Centrala pe lemne se afla într-o anexă a casei,...

A explodat centrala

A explodat centrala
O femeie a fost internată în spitalul din Petroşani cu arsuri pe 75 % din suprafaţa corpului, după ce cazanul unei centrale termice pe cărbuni s-a fisurat, iar victima a fost surprinsă de aburul care a răbufnit. La faţa locului au intervenit un echipaj SMURD şi Ambulanţa, care au acordat primul...

Arderi necontrolate în CS

Arderi necontrolate în CS
25 de arderi la vegetaţia uscată au fost înregistrate în prima săptămână a lunii octombrie la nivelul judeţului Caraş-Severin. În unele cazuri aceste focuri s-au extins şi au provocat pagube, transformându-se astfel în incendii. Ieri, pompierii din cadrul Detaşamentul Reşiţa au intervenit...

Pârjol în Caraş-Severin

Pârjol în Caraş-Severin
Arderile necontrolate pot scăpa de sub control şi astfel pot pune în pericol comunităţi întregi. În ultimele 24 de ore pe teritoriul judeţului Caraş-Severin au fost semnalate zece arderi necontrolate. Din cauza acestor focuri exista riscul să fie cuprinse de flăcări o staţie PECO din localitatea...

Pârjol în Hunedoara

Pârjol în Hunedoara
Seceta prelungită din România afectează mai multe zone ale ţării unde nu a mai plouat de câteva luni. Nu numai în agricultură se  resimte lipsa apei. Un alt efect al secetei îl constituie incendiile de vegetaţie uscată. În ultima lună, în judeţul Hunedoara, aproximativ 400 de hectare...

Foooooooc!

Foooooooc!
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au intervenit la sfârşitul săptămânii trecute pentru stingerea a patru incendii şi a 11 arderi necontrolate de vegetaţie uscată. Cele patru incendii au avut loc la o anexă gospodărească...

Arde!!!

Arde!!!
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au intervenit luni pentru stingerea a două incendii. Primul s-a produs la staţia CFR Triaj Caransebeş, unde, din cauza fumatului în loc nepermis a luat foc o magazie de materiale. Au ars mai multe traverse...

Jocul cu focul

Jocul cu focul
Din joacă doi copii au incendiat fânul depozitat între două case în Berzovia şi au pus în pericol locuinţele aflate în vecinătate. Intervenţia promptă a vecinilor a salvat însă situaţia. Oamenii au localizat repede focul şi au udat preventiv casele din apropiere pentru a nu se aprinde....

Pompierii sărbătoresc

Pompierii sărbătoresc
Mai multe acţiuni prilejuite de sărbătorirea Zilei Pompierilor din România ce va fi marcată pe 13 septembrie şi de împlinirea a 163 ani de la luptele pompierilor militari din Dealul Spirii s-au desfăşurat marţi la Bocşa. La Casa de Cultura Orăşenească s-a desfăşurat un seminar cu tema...

Arde!!!

Arde!!!
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au intervenit la sfârşitul săptămânii trecute pentru stingerea a patru incendii şi a două arderi necontrolate. La Caransebeş a izbucnit un incendiu la o casă particulară. Au ars aici bunuri...

Foc la Caransebeş

Foc la Caransebeş
Bunuri în valoare de aproximativ 75.000 de lei au ars într-un incendiu izbucnit duminică la o casă particulară din municipiul Caransebeş. Focul s-a propagat cu repeziciune, distrugând 300 mp din acoperişul casei, haine, mobilier şi bunuri electrocasnice. Pentru stingerea incendiului au intervenit...

Incendiu la Anina

Incendiu la Anina
Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineaţă la fosta haldină de gunoi din Anina. Focul s-a extins pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi. Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, detaşamentul Oraviţa, se luptă şi la ora actuală cu flăcările. După cum...

Gunoi în flăcări

Gunoi în flăcări
Mai multe cartiere ale municipiului Deva au fost afectate, în această dimineaţă, timp de peste două ore, de fumul provenit de la incendiul care a izbucnit în urmă cu trei zile la groapa de gunoi a oraşului. Prezenţa fumului urât mirositor a fost semnalată şi în localităţile Şoimuş şi...

Autocar în flăcări

Autocar în flăcări
Un autocar a fost mistuit de flăcări duminică dimineaţă, pe DN 6, în judeţul Caraş-Severin. În autoturism se aflau 44 de persoane, care mergeau în pelerinaj la mănăstirea Sf. Ana, din Orşova. Din fericire, acestea nu au fost rănite. Incendiul a izbucnit în apropiere de Armeniş. Aici,...

Incendiu provocat

Incendiu provocat
Un puternic incendiu a izbucnit aseară în localitatea timişeană Şandra. Poliţiştii şi pompierii au ajuns la concluzia că focul a fost provocat chiar de proprietarul imobilului care a încercat să ascundă opt tone de motorină deţinută ilegal. Incendiul a fost stins cu greutate de pompierii...

Scurgere acid

Scurgere acid
Marţi, 16 august 2011 Pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, detaşamentul Caransebeş sunt în stare de alertă după ce un vagon cisternă care transporta acid clorhidric s-a fisurat pe o porţiune de aproximativ 5-10 cm. Acidul se scurge cu destulă putere...

Incendii amendate

Incendii amendate
Numărul incendiilor de vegetaţie uscată, izbucnite până acum, în Mehedinţi, este de şase ori mai mare faţă de cel de anul trecut. De la începutul acestui an, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” au intervenit pentru stingerea a 93 de arderi necontrolate, majoritatea...

Moldomin în flăcări

Moldomin în flăcări
Un incendiu a izbucnit în această după-amiază la fosta Întreprindere Minieră din Moldova Nouă.  Flăcările au cuprins o mare parte a fostei uzine de pe dealul Golgota din oraș, unde se aflau muncitorii firmei angajate să demonteze structurile de fier vechi. De altfel din primele informații...

A ars din temelii

A ars din temelii
O casă a ars din temelii noaptea de duminică spre luni în localitatea Bucova, din judeţul Caraş-Severin. Pentru stingerea focului au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Caransebeş, cea mai apropiată subunitate de intervenţie a ISU, aflată la 48 de km distanţă....

Foc…de paie

Foc…de paie
Un bărbat din localitatea Remetea Pogănici, judeţul Caraş-Severin este cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi incendiere. Acesta, fiind în stare de ebrietare, a incediat mai mulţi baloţi de paie din curtea unei femei din localitate. Incediul s-a extins şi...

Vegetaţie în pericol

Vegetaţie în pericol
De la începutul acestei luni până în prezent, forţele profesioniste ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” au intervenit pentru stingerea a 17 incendii de vegetaţie uscată. Incendiile au izbucnit pe raza localităţilor: Drobeta Turnu Severin, Şimian, Eibenthal, Crivina,...

Răcoritoare incendiate

Răcoritoare incendiate
O hală a unui depozit de băuturi răcoritoare a luat foc aseară pe strada Jabărului din Lugoj. Incendiul s-a declanşat, cel mai probabil, din cauza unei ţigări aruncate la voia întâmplării. Pompierii au deplasat la faţa locului patru autospeciale cu apă şi spumă, focul fiind stins după...

Întrecere pompieri

Întrecere pompieri
Faza judeţeană a “Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Private şi Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă” se va desfăşura marţi şi miercuri, 14 respectiv 15 iunie, pe stadionul municipal “Mircea Chivu” din Reşiţa. Şi-au anunţat participarea cinci echipaje din...

Pompieri evaluaţi

Pompieri evaluaţi
Serviciile pentru situaţii de urgenţă din Mehedinţi au participat, vineri, 10 iunie la Drobeta-Turnu Severin la faza judeţeană a concursului profesional. Douăsprezece echipaje, formate din opt persoane fiecare plus două de rezervă, s-au întrecut la trei probe practice: ştafeta de 4×100...

Locomotivă în flăcări

Locomotivă în flăcări
Locomotiva unui tren personal care circula pe relaţia Brad – Arad a luat foc, în seara de luni, 6 iunie înainte de staţia Ineu. Cei 150 de pasageri au fost evacuaţi pe câmp, în timp ce pompierii din zonă au stins flăcările, nefiind rănit niciun călător. Potrivit purtătorului de cuvânt...

Cu viaţa mea apăr viaţa

Cu viaţa mea apăr viaţa
Faza regională a concursului de protecție civilă “Cu viaţa me apăr viaţa” s-a desfăşurat vineri la Arad. Judeţul Caraş-Severin a fost reprezentat de echipa Școlii cu clasele 1-8, nr.6 din Reşiţa – la ciclul gimnazial şi de Grupul Şcolar Moldova Noua la ciclul liceal. Echipa...

Prietenii pompierilor

Prietenii pompierilor
Stadionul municipal „Mircea Chivu” din Reşiţa a găzduit astăzi concursul judeţean „Prietenii pompierilor”. La competiţie au participat 7 echipe de la unităţile de învăţământ cu clasele  I-VIII  din judeţ. Au fost organizate 3 probe, iar la ele au concurat elevi de la şcolile...

Prietenii Pompierilor

Prietenii  Pompierilor
Concursul “Prietenii Pompierilor” se va desfăşura vineri, de la ora 10, pe stadionul municipal “Mircea Chivu” din Reşiţa. La competiție şi-au anunţat participarea echipele a 8 şcoli din judeţ. Organizatori sunt: Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi Inspectoratul...

Riscuri naturale în C-S

Riscuri naturale în C-S
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Semenic” a desfăşurat ieri în centrul civic din municipiul Reşiţa o  acţiune de informare publică cu privire la riscurile naturale existente la nivelul judeţului Caraş-Severin. Cadre  de specialitate din cadrul Inspectoratului de Prevenire...

ISU prezintă riscuri

ISU prezintă riscuri
Acţiunile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin derulate în cadrul campaniei „O casă sigură, o viaţă în plus” continuă şi în această lună. Mâine, începând cu ora 12, în centrul civic al municipiului Reşiţa va fi organizată o acţiune...

Incendiu în complex

Incendiu în complex
Un puternic incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri, 27 spre joi, 28 aprilie la un centru comercial chinezesc situat la periferia municipiului Deva. Pentru stingerea flăcărilor a necesitat intervenţia pompierilor cu patru autospeciale şi o macara. Incendiul s-a manifestat în interiorul complexului...

ISU la cumpărături

ISU la cumpărături
Pompierii militari din Reşiţa au descins astăzi într-unul dintre cele mai mari şi aglomerate supermarket-uri din oraş. Nu au intervenit pentru stingerea unui incendiu, ci şi-au făcut prezenţa printre cumpărători informându-i în legătură cu riscurile naturale existente la nivelul judeţului...

Mistuită de flăcări

Mistuită de flăcări
Mansarda şi etajul al doilea ale unei pensiuni din staţiunea Poiana Mărului, judeţul Caraş-Severin, au fost mistuite într-un incendiu izbucnit la sfârşitul săptămânii trecute. Au ars acoperişul şi 11 camere, inclusiv mobilierul şi televizoarele. Focul s-a extins rapid pentru că etajele...

Ţara arde..

Ţara arde..
Zi incendiară pentru pompierii cărăşeni care sâmbătă 9 aprilie au intervenit în Reşiţa, Doman şi în staţiunea Poiana Mărului. După amiază pompierii au fost solicitaţi în Colonia Slavina din Doman unde ardea o anexă gospodărească. Din primele cercetări a rezultat că incediul a izbucnit...

Incendiu pe DN57

Incendiu pe DN57
Un incendiu puternic a izbucnit aseară pe DN57, între Anina şi Reşiţa. Flăcările au distrus aproape 20 de hectare de mirişte şi s-au extins până la marginea şoselei. Incendiul a izbucnit după ce agricultorii au lăsat nesupravegheate mai multe focuri. Din cauza vântului, dealurile din...

Foc la Casa de cultură

Foc la Casa de cultură
La orele amiezii s-a declanşat luni, 28 martie un incendiu într-una din magaziile, situate în apropierea Casei de oaspeţi a Casei de cultură din Reşiţa, clădire aflată în curtea obiectivului. Din primele informaţii reiese faptul că magazia era locuită de câţiva oameni ai străzii, care...

Incendii de vegetaţie

Incendii de vegetaţie
Două echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bihor au intervenit la stingerea unui incendiu izbucnit pe un deal aflat la marginea municipiului Oradea, înspre comuna Paleu. Focul care a cuprins aproximativ cinci hectare de vegetaţie uscată şi livadă a fost provocat...

Arderi necontrolate

Arderi necontrolate
Lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au intervenit, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru stingerea a 22 de arderi necontrolate la vegetaţie uscată. Incendiile au afectat aproximativ 100 de hectare de teren şi s-au manifestat pe...

Incendiu la catedrală

Incendiu la catedrală
Un tânăr din Timişoara, de 28 de ani, a aruncat, duminică, 13 martie, cu o sticlă în care se afla benzină, pe draperiile altarului Catedralei Mitropolitane. A luat foc draperia, dar au intervenit imediat câţiva enoriaşi, care l-au imobilizat pe bărbat, au smuls draperia şi au stins imediat...

Incendiu în Mehedinţi

Incendiu în Mehedinţi
Un număr de 20 de pompieri au intervenit, duminică dimineaţa, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o tâmplărie amenajată în fostul Complex avicol din comuna mehedinţeană Malovăţ. La acţiunea de neutralizare a focului s-a acţionat cu patru autospeciale cu apă şi spumă, din care una...

Incendii cu intenţie !

Incendii cu intenţie !
Echipajele de pompieri militari şi civili din Caraş Severin s-au confruntat sâmbătă, 12 martie, cu stingerea a 8 incendii de vegetaţie uscată. Acestea s-au manifestat în zona Caransebeş, la ieşirea spre Borlova, la Ţerova, în zona Moldova Nouă, Socolari şi Ilidia. După cum ne-a informat...

ISU în cifre

ISU în cifre
95 situaţii de urgenţă au fost înregistrate, în primele două luni ale anului, pe teritoriul judeţului Caraş-Severin. Dintre acestea, 44 au fost incendii, 25 intervenţii de descarcerare, 12 arderi necontrolate şi tot atâtea acţiuni pentru protecţia comunităţilor. Este vorba de protecţia...

Voluntari de profesie!

Voluntari de profesie!
Lucrătorii Serviciului voluntar de pompieri din cadrul Primăriei oraşului Băile Herculane au avut o activitate intensă de la începutul acestui an, fiind solicitaţi să intervină la numeroase incendii, cea mai amplă acţiune fiind cea de la Hotelul Tierna, la sfârşitul lunii ianuarie, unde...

Pensiune în flăcări

Pensiune în flăcări
Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineaţă la o pensiune din Drobeta Turnu Severin. Focul s-a extins cu repeziciune şi a cuprins aproape întreg imobilul. Pompierii i-au evacuat din clădire pe angajaţii restaurantului de la parterul imobilului, dar şi mai mulţi turişti care se aflau...

Onoare şi devotament

Onoare şi devotament
78 de ani se împlinesc astăzi de când Regele Carol al II-lea aproba Regulamentul Apărării Pasive, legiferând astfel înfiinţarea primelor structuri cu atribuţii de protecţie civilă din România. Astăzi, subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic al Judeţului Caraş-Severin...

Flori arse

Flori arse
O seră de flori, din municipiul Caransebeș a fost distrusă miercuri seara într-un incendiu ce a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric. Pentru stingerea focului au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgentă “SEMENIC” al județului...

Foc la Câlnic

Foc la Câlnic
Un incendiu a izbucnit marţi la o casă particulară din cartierul reşiţean Câlnic. Pentru stingerea acestuia au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Reşiţa. După primele cercetări s-a stabilit că focul a fost provocat de un scurtcircuit produs la un cablu electric...

Explozie cu urmări

Explozie cu urmări
O persoană a decedat, iar alte cinci au fost rănite în urma unei explozii înregistrată luni la un service-auto din oraşul Oţelu Roşu. Din primele verificări s-a stabilit că explozia a fost produsă de o butelie de 80 de litri în care se afla gaz petrolier lichefiat şi care a fost depozitată...

Pisica alpinistă

Pisica alpinistă
De cele mai multe ori lucrătorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin sunt solicitaţi să intervină pentru a stinge un incendiu, pentru descarcerări sau pentru a rezolva orice altă situaţie de urgenţă. Există însă şi cazuri în care...

Pompierii la radio

Pompierii la radio
Majoritatea incendiilor izbucnite în perioada sezonului rece sunt provocate de coşurile de fum necurăţate. Căpitanul Aurelian Miloş şi plutonierul Eugen Urziceanu de la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, invitaţi astăzi la Radio Reşiţa,...

Incendii la oraşe

Incendii la oraşe
232 de incendii s-au produs în judeţul Caraş-Severin pe parcursul anului trecut. În această categorie nu intră arderile necontrolate la pajişti, fâneţe, gunoaie sau focurile la coşuri de fum în urma cărora nu au fost înregistrate pagube.  Potrivit unei analize statistice întocmită la...

Intoxicaţi cu gaz

Intoxicaţi cu gaz
Două femei şi un bărbat au fost găsiţi decedaţi, în această dimineaţă, în garsoniera unui fost cămin de nefamilişti din oraşul Simeria. Primele cercetări duc la ideea că victimele au murit în urma unei intoxicaţii cu gaz metan provenit de la o butelie rămasă deschisă. „Un echipaj...

Coşuri incendiare

Coşuri incendiare
Unul dintre motivele multor incendii din Caraş-Severin continuă să fie coşurile de fum necurăţate sau neamenajate corespunzător, susţin reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic. La sfârşitul acestei săptămâni, două case din municipiul Caransebeş riscau să...

Foc şi gheaţă

Foc şi gheaţă
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au fost solicitaţi marţi să intervină pentru stingerea a două incendii izbucnite la acoperişurile a două case particulare din Caransebeş, respectiv satul Peştere, comuna...

Descarcerări mai multe

Descarcerări mai multe
Numărul intervenţiilor la descarcerare al asistenţei persoanelor şi al asistenţei medicale de urgenţă la care a trebuit să participe Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Semenic al judeţului Caraş-Severin a crescut în anul care tocmai s-a încheiat cu 10 la sută faţă de anul 2009....

Incendiu cu victimă

Incendiu cu victimă
Un bătrân de 74 de ani din Timişoara şi-a pierdut ieri viaţa într-un incendiu izbucnit la un imobil de pe strada Mangalia. După ce au lichidat focul, pompierii au descoperit victima în holul locuinţei. Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că incendiul a fost produs de jarul...

Coşuri fumegânde

Coşuri fumegânde
Coşurile necurăţate continuă să facă pagube materiale. Ieri, o casă de pe strada Romanilor din municipiul Caransebeş, a fost pusă în pericol de un incendiu izbucnit la un astfel de coş de fum. Ca urmare a intervenţiei prompte a pompierilor, valoarea bunurilor distruse nu a depăşit trei...

An greu pentru ISU

An greu pentru ISU
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic al judeţului Caraş-Severin au avut de-a face în anul care tocmai se încheie cu efectele unei serii de evenimente meteo periculoase. În luna ianuarie, precipitaţii abundente au afectat Voislova, Ramna, Pogăniş şi Prislop, în...

Intervenţii ISU

Intervenţii ISU
Zilele de sărbătoare au fost pline de evenimente care au solicitat intervenţia pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Semenic” al judeţului Caraş-Severin. De vineri şi până duminică, pompierii cărăşeni au salvat un câine care căzuse într-o fântână,...

ISU sancţionează

ISU sancţionează
În afară de intervenţiile specifice, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic al judeţului Caraş-Severin, au desfăşurat semnificative activităţi de prevenire a situaţiilor de urgenţă. Inspectorii ISU au derulat în acest an 1.371 de controale la societăţi comerciale,...

Moşu e şi pompier

Moşu e şi pompier
Prin grija angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin, Moş Crăciun a făcut astăzi, un popas la copiii din cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Reşiţa. Încărcat cu daruri, Moşu’ a urcat într-o autospecială de intervenţie...

Atenţie la coşuri!

Atenţie la coşuri!
Coşurile de fum necurăţate pot constitui un real pericol pentru găspodării. Pompierii atrag atenţia asupra necesităţii verificării acestor coşuri. Totodată, trebuie acordată o atenţie deosebită şi afumătorilor, care în această perioadă a anului constituie o sursă cu risc ridicat de...

Mişcarea AXE

Mişcarea AXE
La Galeria de Artă Corneliu Baba din municipiul Caransebeş s-a consumat în 30 noiembrie, vernisajul expoziţiei AXE din Timişoara. Mişcarea Axe este coordonată de Costin Brăteanu care în urmă cu 5 ani a început acest proiect de promovare a artiştilor în spaţiul bănăţean, la ora actuală...

Incendii în Caraş

Incendii în Caraş
Pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” ai judeţului Caraş-Severin au intervenit ieri pentru stingerea mai multor arderi necontrolate de vegetaţie uscată. La Ciudanoviţa au fost mistuite de flăcări aproximativ 10 hectare de mirişte, existând pericolul...

Casă arsă

Casă arsă
La o casă din localitatea Tirol, comuna Doclin, a izbucnit luni un incediu, pentru stingerea căruia a intervenit un echipaj de pompieri voluntari din comună. Au ars tencuiala, mobila şi alte bunuri din trei camere, iar valoarea bunurilor salvate se ridică la peste 160 de mii de lei. După primele...

Echipamente noi

Echipamente noi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Hunedoara va fi dotat cu trei noi autospeciale cu apă şi spumă, o maşină specială de cercetare pentru situaţii de contaminare cu produşi nucleari, biologici, chimici şi radiologici, un utilaj pentru descarcerări grele, trei autospeciale...
Parteneri footer
Radio Reteaua Regionala Publicatii
Romania Actualitati Romania Regional Politica Romaneasca
Antena Satelor Bucuresti FM Editura Casa Radio
Romania Cultural Radio Cluj
Romania Muzical Radio Constanta Agentie de presa
Romania International Radio Craiova Rador
Radio 3 Net "Florian Pitis" Radio Iasi
Romania Junior Radio Timisoara Concerte si Evenimente
Radio Chisinau Radio Targu Mures Orchestre si Coruri
Parteneri
UZP-CS--AOR-CS--Semn de carte--EuroHandbal--Prisma Online--Anunturi