Inchide

Grecia va fi paralizată mâine de o grevă naţională

Transporturile aeriene, maritime, feroviare şi urbane vor fi paralizate mâine, în Grecia din cauza grevei la nivel naţional lansate de marile centrale sindicale, pentru a doua oară în ultimele 15 zile, în semn de protest împotriva măsurilor de austeritate.
Traficul aerian va fi întrerupt în totalitate începând astăzi, de la miezul nopţii şi până mâine la miezul nopţii din cauza ralierii la grevă a Uniunii controlorilor traficului aerian din Grecia, a Confederaţiei generale a salariaţilor greci (un milion de persoane) şi a Federaţiei funcţionarilor publici, Adedy (300.000 de membri).
Companiile aeriene elene Olympic Air şi Aegean vor anunţa modificările de orar astă-seară.
De asemenea, toate navele maritime vor rămâne mâine la ţărm, din cauza grevei decretate de puternica Federaţie a marinarilor, iar toate trenurile companiei publice OSE vor staţiona mâine.
Transportul urban va fi paralizat aproape în totalitate în capitala ţării Atena şi la Salonic, în nordul Greciei: autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele – toate vor staţiona. Decizia unei eventuale mobilizării a salariaţilor de la metrou este aşteptată pentru mai târziu, în cursul zilei de astăzi.
Băncile nu îşi vor închide uşile, dar vor funcţiona cu program redus, în urma apelului Federaţiei angajaţilor din sectorul bancar.
Instituţiile din administraţia publică şi şcolile vor fi închise, în timp ce spitalele vor funcţiona cu personal minim. Până şi jurnaliştii vor fi în grevă în această zi, urmând ca ziarele să apară abia vineri. Poliţiştii, pompierii şi vameşii vor protesta la rândul lor mâine seara în faţa direcţiei poliţiei.
AGERPRES

Lasa un comentariu

Parteneri footer
Radio Reteaua Regionala Publicatii
Romania Actualitati Romania Regional Politica Romaneasca
Antena Satelor Bucuresti FM Editura Casa Radio
Romania Cultural Radio Cluj
Romania Muzical Radio Constanta Agentie de presa
Romania International Radio Craiova Rador
Radio 3 Net "Florian Pitis" Radio Iasi
Romania Junior Radio Timisoara Concerte si Evenimente
Radio Chisinau Radio Targu Mures Orchestre si Coruri
Parteneri
UZP-CS--AOR-CS--Semn de carte--EuroHandbal--Prisma Online--Anunturi