Ca urmare a rezultatelor favorabile obţinute prin programul “O săptămână la munte” în ediţiile derulate anterior, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc şi Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism continuă această iniţiativă şi lansează un program similar pentru perioada martie – aprilie 2010. Programul “O Săptămână la munte” presupune tarife avantajoase, specifice perioadelor de extrasezon.
Pentru a beneficia de tarifele speciale, durata sejurului trebuie să fie de 5 nopţi, începând de duminică până vineri, în perioada martie-aprilie 2010. Tarifele pentru un loc pe un sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă, sunt: la hotel, vilă, pensiune, cabană două stele- 158 lei / sejur; la un hotel, vilă, pensiune, cabană trei stele- 258 lei / sejur; la hotel, vilă, pensiune patru stele -358 lei / sejur. Locurile vor fi vândute tuturor categoriilor de turişti, iar solicitările vor fi onorate în ordinea înscrierilor şi în funcţie de numărul de locuri puse la dispoziţie. Până în prezent , în acest program s-au înscris 65 societăţi hoteliere din zona montană, care au pus la dispoziţie peste 3300 de locuri pe serie, ceea ce înseamnă că, în cele 9 serii circa 29000 de persoane vor putea să petreacă o săptămână la munte în condiţii de tarife avantajoase.
| Radio | Reteaua Regionala | Publicatii | |
| Romania Actualitati | Romania Regional | Politica Romaneasca | |
| Antena Satelor | Bucuresti FM | Editura Casa Radio | |
| Romania Cultural | Radio Cluj | ||
| Romania Muzical | Radio Constanta | Agentie de presa | |
| Romania International | Radio Craiova | Rador | |
| Radio 3 Net "Florian Pitis" | Radio Iasi | ||
| Romania Junior | Radio Timisoara | Concerte si Evenimente | |
| Radio Chisinau | Radio Targu Mures | Orchestre si Coruri | |
| Parteneri | |||
-- -- -- -- --![]() |
|||