Inchide

Radio Mozaic

Radiomozaic şic, cu detoate câte un pic!Ziua începutului de săptămână este rezervată întâlnirilor cu invitaţi în studio din sectorul administraţiei publice, din domeniile sănătate, învăţământ, cultură, în funcţie de importanţa evenimentelor şi noutăţilor legislative. Ziua de luni acordă spaţiu şi reportajelor care radiografiază evenimente petrecute la sfârşitul săptămânii trecute. Tot luni, călătorim în Europa împreună cu profesor Florica Molnar care descrie marile oraşe ale continentului prin ochii săi.
În zilele de marţi şi de joi ne întâlnim telefonic cu ascultătorii la Târgul de Bunuri, emisiune interactivă de mii de lei, în care prin intermediul telefoanelor se vând sau se cumpără diverse lucruri, de la cele mai mărunte, de la animale, utilaje agricole, autoturisme, până la case şi apartamente. Anunţurile pot fi făcute şi pe forumul Radio Reşiţa, prin SMS-uri la numerele 0720.227228, 0744.227227 sau prin Yahoo Messenger pe adresa radio.resita.
La Radio Mozaicul de miercuri din două în două săptămâni, la ora 11:30 profesor Simona Reţeanu facilitează apropierea de spiritul francofon în rubrica intitulată “Salon Radiofonic Francofon”. Să nu uităm: cândva România era sora mai mică a Franţei. Tot miercuri, după ora 12, reprezentanţi ai Poliţiei Caraş-Severin sunt invitaţi în studio în emisiunea în direct Poliţia la microfon, instituţia dovedind o bună colaborare, dar mai ales transparenţă.
Vineri, la ora 12 şi 5 minute, vă recomandăm emisiunea “Încotro – dialoguri neconvenţionale” cu analistul politic Iosif Boda în care sunt dezbătute cele mai importante evenimente din ţară şi nu numai. Obiectivitatea abordării analizei momentului şi previziunea faptelor sunt garantate de discuţiile deschise. Tot vineri, la 11:30 vă este recomandată rubrica “Olimpismul ca mod de viaţă” în care Octavian Vintilă vorbeşte mai puţin despre performanţe şi mai mult despre sportul de masă şi cultura olimpică.
De luni până vineri Radio Mozaicul difuzează rubricile: “Aşa vă place istoria” redactată de profesorul Vasile Ioniţă, care readuce în memorie mari evenimente din trecutul omenirii; “Filă de calendar” realizator profesor Alexandru Bârsescu, rubrică destinată personalităţilor din sfera culturii naţionale şi internaţionale; “Vocea Străzii” reportajul zilei, care surprinde părerea cetăţenilor asupra subiectelor de actualitate; “Mondorama” -rubrica faptului divers, redă cele mai noi informaţii mondene, noi studii şi cercetări.
Actualitatea regională este redată şi de cele trei grupaje informative de la orele 11:00, 11:45, 12:45, iar cea naţională şi internaţională de radiojurnalul orei 13:00 transmis de Radio România Actualităţi. Radio-Mozaicul şic, cu de toate câte-un pic, e interesant şi captivant. Convingeţi-vă pe 105,6 Mhz sau pe site-ul www.radio-resita.ro mai ales că ceea ce veţi auzi, veţi putea şi vedea!

Parteneri footer
Radio Reteaua Regionala Publicatii
Romania Actualitati Romania Regional Politica Romaneasca
Antena Satelor Bucuresti FM Editura Casa Radio
Romania Cultural Radio Cluj
Romania Muzical Radio Constanta Agentie de presa
Romania International Radio Craiova Rador
Radio 3 Net "Florian Pitis" Radio Iasi
Romania Junior Radio Timisoara Concerte si Evenimente
Radio Chisinau Radio Targu Mures Orchestre si Coruri
Parteneri
UZP-CS--AOR-CS--Semn de carte--EuroHandbal--Prisma Online--Anunturi