Inchide

SUA vor instala rachete Patriot în Polonia, deşi au renunţat la proiectul de scut antirachetă

Statele Unite vor instala rachete Patriot în Polonia, a declarat o delegaţie poloneză care s-a întors recent de la Washington.

Anterior, ministrul adjunct al apărării de la Varşovia a declarat că rachetele de apărare aeriană Patriot şi peste 100 de militari americani vor fi desfăşuraţi pe teritoriul polonez până la sfârşitul anului, în pofida obiecţiilor Rusiei.
Şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski, a spus în februarie că o baterie Patriot va fi instalată pe teritoriul fostei republici comuniste, indiferent de planurile americane privind scutul antirachetă.

Administraţia Bush şi-a luat angajamentul să modernizeze apărarea antiaeriană poloneză cu o baterie de rachete Patriot, în cadrul unui acord privind instalarea de rachete de interceptare în această ţară. Însă preşedintele Barack Obama a renunţat la planul de a mai desfăşura rachetele de interceptare din Polonia şi un radar care urma să fie instalat în Cehia.
Moscova, care s-a opus constant proiectului de scut antirachetă, pe care l-a perceput drept o ameninţare la adresa securităţii sale naţionale, a salutat această decizie.

Patriot este un sistem de apărare antiaeriană care poate contracara rachete tactice balistice, de croazieră şi aeronave moderne.

Sursa: Realitatea

Lasa un comentariu

Parteneri footer
Radio Reteaua Regionala Publicatii
Romania Actualitati Romania Regional Politica Romaneasca
Antena Satelor Bucuresti FM Editura Casa Radio
Romania Cultural Radio Cluj
Romania Muzical Radio Constanta Agentie de presa
Romania International Radio Craiova Rador
Radio 3 Net "Florian Pitis" Radio Iasi
Romania Junior Radio Timisoara Concerte si Evenimente
Radio Chisinau Radio Targu Mures Orchestre si Coruri
Parteneri
UZP-CS--AOR-CS--Semn de carte--EuroHandbal--Prisma Online--Anunturi