Inchide

Udrea în Banat

Ministrul Elena Udrea s-a aflat vineri 10 dec. pentru întâia oară în staţiunea Băile Herculane de când deţine această funcţie în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru a se întâlni cu unii dintre cei care recent, s-au constituit in Asociaţia proprietarilor de pensiuni şi operatori în turism din staţiune. Câteva zeci de persoane au fost prezente la sala de conferinţe a Hotelului Ferdinand, unde s-a pus în discuţie “Pactul pentru Herculane”. Acesta presupune relansarea staţiunii ca urmare a constituirii unui parteneriat public privat între Ministerul Dezvoltării, autoritatea publică locală, respectiv Primaria Băile Herculane, Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Asociaţia proprietarilor de pensiuni. “Pactul pentru Herculane” face parte dintr-un proiect pilot al Ministerului ce vizează relansarea a trei staţiuni importante din turismul balnear romanesc: Băile Herculane, Băile Felix şi staţiunea Borsec.
Ministrul Elena Udrea, s-a arătat neplăcut impresionată de felul in care se prezintă zona de la intrare in staţiune, deloc agreabilă, care spunea domnia sa, se confundă cu intrarea în orice altă localitate din Romania”. De aceea s-ar preta la integrarea intr-un plan de sistematizare, eventual de anvelopare a clădirilor”.
Inaltul oficial a menţionat că este un om de acţiune şi doreşte astfel să pună umărul şi să ajute la refacerea staţiunii de pe Valea Cernei, prin mijloacele şi pârghiile ministeriale de care dispune: buget, cadrul legal, sprijin pentru obţinerea de fonduri europene.

La Timişoara a avut loc vineri, semnarea contractului de finanţare pentru proiectul „Restaurarea şi refuncţionalizarea Castelului Huniade al Muzeului Banatului Timişoara”. De asemenea, în oraşul Sânnicolau Mare, s-au mai semnat încă două proiecte din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană Oraşul Sânnicolau Mare: „Modernizarea şi reabilitarea infrastructurii urbane a oraşului Sânnicolau Mare prin realizarea de drumuri orăşeneşti şi trotuare, sisteme de gestionare a apelor pluviale de suprafaţă, modernizare parcuri” şi „Prevenirea criminalităţii şi creşterea siguranţei cetăţeanului prin monitorizare video”.

Contractele de finanţare au fost semnate în prezenţa reprezentanţilor beneficiarilor, precum şi a reprezentanţilor autorităţilor care gestionează implementarea Programului Operaţional Regional: doamna Elena Udrea – Ministru, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Constantin Ostaficiuc – preşedintele Consiliul Judeţean Timiş, Dănuţ Groza – primarul oraşului Sânnicolau Mare şi Sorin Maxim – directorul ADR Vest.

Proiectele contractate astăzi au o valoare totală de aproximativ 137,99 milioane lei (aproximativ 32,59 milioane euro) şi o valoare aproximativă a finanţării nerambursabile de 99,40 milioane lei (aproximativ 23,48 milioane euro).

În cadrul Programului Operaţional Regional la nivelul Regiunii Vest, au fost depuse, până în acest moment, 679 de proiecte în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă. Din totalul proiectelor depuse, pentru 123 de proiecte – cu o valoare totală de aproximativ 324 milioane euro şi o valoare a finanţării nerambursabile de aproximativ 234 milioane euro – s-au semnat contractele de finanţare. De asemenea, 422 de proiecte se află în diferite faze de evaluare, precontractare sau rezervă, având o valoare totală de aproximativ 793 milioane euro, dintre care aproximativ 605 milioane euro reprezintă valoarea finanţării nerambursabile.

Un comentariu la “ Udrea în Banat ”

  1. ILazar spune:

    Din 1989 si pina in iunie 2008 nu s-a intimplat nimic pozitiv in Baile Herculane .Istoria confirma acest lucru .
    Acum dupa doi ani de cind este edilul orasului tinarul primar , inca din acest an , confirma prin fapte concrete realizate in teren.
    Vizita distinsei Doamna Elena Udrea care in numele guvernului actual promite ajutor financiar total orasului , investitorilor m-a convins ca statiunea revine .Acum aproape zece ani ministrul acelor timpuri impreuna cu politicienii la putere in acele vremuri , au distrus orasul .Prezenta Distinsei Doamne impreuna cu Distinsul Primar confirma pentru mine finalizarea tuturor proiectelor – documente scrise – pentru reabilitarea in scurt timp a statiuni . Rog Bunul Dumnezeu sa le dea putere de munca , statornicie in lucrurile promise , si respect din partea celor care nu doresc reabilitarea orasului.

Lasa un comentariu

Parteneri footer
Radio Reteaua Regionala Publicatii
Romania Actualitati Romania Regional Politica Romaneasca
Antena Satelor Bucuresti FM Editura Casa Radio
Romania Cultural Radio Cluj
Romania Muzical Radio Constanta Agentie de presa
Romania International Radio Craiova Rador
Radio 3 Net "Florian Pitis" Radio Iasi
Romania Junior Radio Timisoara Concerte si Evenimente
Radio Chisinau Radio Targu Mures Orchestre si Coruri
Parteneri
UZP-CS--AOR-CS--Semn de carte--EuroHandbal--Prisma Online--Anunturi