Inchide

Vali Popovici

Vali PopoviciSunt un om simplu, dar care nu suferă de o modestie exagerata. Sunt conştient de ceea ce ştiu şi pot face, dar sunt mereu cu urechile ciulite pentru a prinde ceva nou, pentru a învăţa ceea ce eu nu ştiu sau nu ştiu îndeajuns de bine.
Despre profesie- fiindcă ceea ce facem noi este profesie, nu meserie ( cu toate că asta tindem cu toţii, să devenim meseriaşi în domeniu) pot sa spun că este cea mai a naibii dintre toate. Mereu trebuie să fi cu urechile ciulite, mereu să fi pe faza fiindcă lucrurile merg şi se mică aşa de repede încât nici nu îţi dai seama că ai rămas în urmă. Cred că la noi pe primul rând este spontaneitatea, tupeul şi mintea ageră. Dacă pe astea nu le ai, atunci devi un simplu slujbaş care aşteaptă să se încheie programul şi să vină ziua de leafă.
În rest?! Familist convins cu nevastă şi doi copii în dotare, am ani destui cât să fi văzut de toate, nu mă plâng, sunt ai mei şi mi-i duc cu fruntea sus. Iubesc oamenii, sar în ajutorul ori şi cui şi principiul după care mă ghidez în viaţa este ,,Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. La defecte, pot trece unul si bun: nu-mi tace gura aproape deloc, cred că vorbesc şi în somn. Dar ştiu ce trebuie să spun.

Parteneri footer
Radio Reteaua Regionala Publicatii
Romania Actualitati Romania Regional Politica Romaneasca
Antena Satelor Bucuresti FM Editura Casa Radio
Romania Cultural Radio Cluj
Romania Muzical Radio Constanta Agentie de presa
Romania International Radio Craiova Rador
Radio 3 Net "Florian Pitis" Radio Iasi
Romania Junior Radio Timisoara Concerte si Evenimente
Radio Chisinau Radio Targu Mures Orchestre si Coruri
Parteneri
UZP-CS--AOR-CS--Semn de carte--EuroHandbal--Prisma Online--Anunturi