Inchide

Vara la Băi

Sezonul turistic este în plină desfăşurare în staţiunea Băile Herculane, care începe să fie vizitată de un număr tot mai mare de turişti, mai ales la sfârşit de săptămână, când Valea Cernei este luată cu asalt de către turiştii veniţi din judeţele limitrofe, dar şi din întreaga ţară. În acest moment, gradul de ocupare al capacităţii de cazare în unităţile turistice din cadrul Asociaţiei de Turism din Băile Herculane este de 80-85 la sută şi creşte peste 90 la sută în weekend, ne-a precizat dna Mariana Molnat – preşedintele Asociaţiei de Turism, ceea ce reprezintă un procent mulţumitor pentru locaţiile turistice. Structura categoriilor de turişti care vizitează staţiunea de pe Cerna este diversificată : grupuri organizate, turişti veniţi la tratament prin agenţiile de turism sau pe cont propriu, tabere de copii, precum şi turişti cu bilete de odihnă şi tratament subvenţionate de Ministerul Muncii. Pentru sezonul turistic estival sunt promovate şi ofertele speciale care, de obicei, sunt destinate perioadei extrasezonului turistic. “De asemenea, locaţiile membre ale Asociaţiei de Turism oferă gratuit turiştilor proprii serviciul de tiroliană, pe care l-am inaugurat anul trecut în premieră pentru această zonă şi care se bucură de un mare succes”, ne-a mărturisit dna Mariana Molnar. Turiştii care vin în staţiune solicită deseori recomandări pentru petrecerea timpului liber, însă agrementul este unul dintre “punctele slabe” ale staţiunii! “Noi susţinem crearea unui centru de agrement – fie că acesta se va numi aquaparc sau centru spa -, iar repunerea în circuitul turistic a Băilor imperiale austriece ar revigora turismul în întreaga staţiune”, consideră dna Mariana Molnar. Cum sezonul estival a ajuns deja la jumătatea sa, se aşteaptă ca în perioada următoare – sfârşitul lunii iulie şi luna august – solicitările pentru staţiunea Băile Herculane să fie numeroase, mai ales după încheierea examenelor şcolare, care ocupă o mare parte din vacanţa de vară!

Lasa un comentariu

Parteneri footer
Radio Reteaua Regionala Publicatii
Romania Actualitati Romania Regional Politica Romaneasca
Antena Satelor Bucuresti FM Editura Casa Radio
Romania Cultural Radio Cluj
Romania Muzical Radio Constanta Agentie de presa
Romania International Radio Craiova Rador
Radio 3 Net "Florian Pitis" Radio Iasi
Romania Junior Radio Timisoara Concerte si Evenimente
Radio Chisinau Radio Targu Mures Orchestre si Coruri
Parteneri
UZP-CS--AOR-CS--Semn de carte--EuroHandbal--Prisma Online--Anunturi